România începe exportul de cereale în China, în două luni

Cele mai urmărite

România urmează să înceapă, în cel mult două luni, exporturile de cereale către China, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu. În paralel, autoritățile poartă negocieri avansate pentru a deschide și piața chineză pentru carnea de porc și produsele procesate din porc.

Ministrul a precizat că demersul este deja oficial, după semnarea unor protocoale de export între cele două state, care permit livrarea în China a unor produse precum carnea de pasăre tratată termic, lactatele și produsele acvatice. În ceea ce privește cerealele, exporturile ar urma să înceapă în perioada imediat următoare.

Potrivit acestuia, România dispune de capacități importante de producție, iar sectorul agroalimentar beneficiază de investiții semnificative, estimate la aproximativ două miliarde de euro, în unități de procesare. De asemenea, este în curs de realizare un abator de mari dimensiuni, considerat cel mai mare din sud-estul Europei.

Oficialul a subliniat că obiectivul este transformarea României într-un jucător major în producția de alimente la nivel regional, prin colaborarea dintre fermieri și procesatori.

În cadrul vizitei oficiale în China, au fost semnate și trei acorduri sanitare-veterinare de către președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, împreună cu autoritățile vamale chineze. Aceste documente stabilesc condițiile de inspecție și carantină pentru produsele românești destinate exportului.

Cele mai noi știri

De la porumb la sorg: pariul unei fermiere care vede agricultura altfel

Într-o agricultură tot mai afectată de secetă și incertitudine climatică, tot mai mulți fermieri sunt obligați să renunțe la...

Articole din aceeași categorie