S-a deschis sesiunea DR-19. Alocarea financiară este de 11,76 mil euro

Cele mai urmărite

Sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru intervenția DR-19 se deschide pe 3 martie 2026, ora 9:00 și se închide pe 30 aprilie 2026, ora 16:00, sau după epuizarea fondurilor alocate.

Alocarea financiară stabilită pentru această sesiune este de 11,76 milioane €.

Finanțarea este 100% nerambursabilă și poate ajunge până la 200.000 €/ beneficiar.

Investițiile care se pot finanța prin DR-19 (Investiții neproductive la nivel de fermă) vizează:

  • înființarea de perdele naturale de protecție pentru culturile agricole la nivelul fermelor, inclusiv pentru plantații pomicole și viticultură – în baza costurilor standard (prevăzute în Anexa 6 la Ghidul solicitantului),
  • completarea golurilor în anii II și III, conform costurilor standard aferente acestei operațiuni,
  • achiziționarea de tehnologii (know‐how), patente și licențe pentru pregătirea implementării proiectului.

Depunerea cererilor de finanțare se face on-line, pe www.afir.ro, conform precizărilor din Ghidul solicitantului disponibil tot pe www.afir.ro.

Cele mai noi știri

Tánczos Barna, în vizită la ferma lui Alexander Degianski

Viceprim-ministrul Tánczos Barna a vizitat ferma condusă de Alexander Degianski, președintele Clubului Fermierilor Români, la Giulvăz, județul Timiș. Discuțiile...

Articole din aceeași categorie