Mai mult de jumătate din așa zisele ferme de subzistență care depun cereri la APIA au terenul dat în arendă!
Arendă cunoscută ca fiind de tip Ardeal! Și culeg această realitate zilnic de la fermierii care vor să crească, dar se lovesc de practicile acestea de troc românesc. Prin care proprietarii depun cererea la APIA, dar mai vor și ceva în plus de la fermierul care le lucrează terenul.
Spațiul dintre realitățile paralele din agricultura românească se adâncește accelerat, iar comunicatele (raportările) au început să sune ca acum 30 de ani. Însă, surlele și trâmbițele au evoluat firesc, în ritmul economiei de piață. Chiar pot emite enormitățile și pe ploaie, și pe vânt și în orice anotimp. Nici aici nu se schimbă nimic în sensul bun.
Așa aflăm că lucrurile s-au întâmplat cu mult înainte de a începe, sau că nimic din ce vedem nu este precum recepționăm noi peisajul. Spre nedumerirea celor preapricepuți (din ce în ce mai absenți la dezbaterile serioase și probabil prea adânciți în propria lor adorare), priveam și eu cu oarece detașare, chiar un pic idioată, datele despre exporturile de cereale care mi-au confirmat bănuiala că 71% din producția de grâu din România pleacă spre țările calde. Iar, per total, țara noastră exportă cel puțin jumătate din producția agricolă vegetală. Deși balanța comercială agricolă este practic frântă de importuri. Cum tendința producției agricole din graficele prezentate este una strict crescătoare, probabil că în anii următori o să exportăm 80 % din grâul crescut prin glia străbună și probabil vom exporta spre 60 % din totalul producției de cereale. Mă tot întreb, ce ne facem cu recordurile istorice de anul acesta imediat după ce vom avea și irigații pe 2.000.000 ha?! Dar de ce să mă întreb. Las` să fie!
Discuțiile despre impotența României de a se ridica dincolo de locul 27 (am urcat un loc în ierarhia UE în urma Brexitului – aplauze prelungite) privind bunăstarea populației, deși agricultura se mișcă în pași alerți, iar ca suprafață suntem pe poziția a șasea (și aici am urcat un loc după ieșirea Marii Britanii din UE – iar aplauze, nu prea prelungite).
Conform unor date private (Agricover Credit IFN), mult mai credibile decât ar putea oferi vreodată INS, 20% din pământul agricol este în posesia efectivă a unor investitori străini. Tendința este de concentrare a proprietății agricole, iar fermele mici sunt absorbite frecvent de cele mari. Realitatea este și mai drastică. Practic, mai mult de jumătate din așa zisele ferme de subzistență au terenul dat în arendă de tip Ardeal (deci au fost deja absorbite!!!). Adică pământul este lucrat de fermieri profesioniști iar proprietarul depune cerere la APIA!
Cu toate că veniturile în zootehnie au crescut, se pare că zootehnizarea agriculturii este mai mult la mâna investitorilor străini care, culmea, nu se plâng că este o activitate păguboasă. Altfel la ce naiba ar investi în zootehnie pe meleagurile mioritice?!…
Aici vine jelania celor care nu se pricep la business și folosesc buzunarele cu strecurători. Stau și se tot întreabă, precum o delegația sovietică nedumerită, cum naiba capitaliștii ăștia produc laptele mai ieftin și carnea mai marmorată cu aceleași resurse?! Dar a venit trezirea și pe la noi. Fermieri care au înțeles rostul economiei de piață și al veșnic nedreptei concurențe au ieșit cu pieptul în față și se cațără pe succes ca niște alpiniștii din născare. S-au adaptat din mers la realitatea europeană. Ce să-i faci, oamenii aceștia nu se pot duce, precum alții mai norocoși, în fiecare zi la un Dumnezeu al lor, unde ar putea să se plângă că i-a lovit benga. Iar, mai apoi, să aducă spre slava lumii producții mai mari decât silozurile americane. Că nici nu mai știi care din realitățile prezentate sunt cele mai aproape de pipăit. Cele din înaltul cel mai înalt, sau cele aproape îngropate, precum comorile haiducilor?
