Unde mergi în weekend: produse tradiționale la târgul „Sigur și Gustos” din București”

Cele mai urmărite

Bucureștenii sunt invitați, în perioada 8–10 mai, la un eveniment dedicat produselor alimentare românești, organizat la Casa Presei Libere. Târgul „Sigur și Gustos”, realizat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) împreună cu Primăria Sectorului 1, reunește peste 70 de producători locali din întreaga țară.

Pe durata celor trei zile, vizitatorii vor putea descoperi o gamă variată de produse autohtone – de la preparate tradiționale și specialități recunoscute la nivel european, până la produse bio și artizanale.

Evenimentul face parte din campania europeană Safe2Eat 2026 și are ca obiectiv promovarea consumului responsabil, dar și consolidarea încrederii în siguranța alimentară din România.

Organizatorii subliniază că târgul reprezintă o combinație între tradiție și standarde moderne de control al calității, oferind publicului acces la produse verificate riguros, realizate după rețete consacrate.

Desfășurat în contextul Zilei Europei, evenimentul pune în valoare colaborarea dintre instituțiile românești și cele europene în domeniul siguranței alimentare și încurajează consumul de produse locale.

Cele mai noi știri

Tonul și sardinele cresc în popularitate, iar laptele vegetal și iaurtul grecesc câștigă teren

Coșul de cumpărături al românilor reflectă preferințele în schimbare ale consumatorilor la nivel internațional. Trendurile virale de superalimente se...

Articole din aceeași categorie